Harta zonei Callatis-Drumul Taberii

joi, 4 noiembrie 2010

Aleea "Dintre Școli" este începând de azi rezervată numai pietonilor

Ieri încă mai discutam de necesitatea poziționării stâlpilor la capetele de alee. Aseară am trecut pe alee și stâlpii nu existau. Azi dimineață stâlpii erau montați. Cred că Sfântul Dumitru, patronul aleei se ocupă în continuare de "ctitoria" lui. De fapt este exact ceea ce au promis cei de la GHECON SRL precum și consilierul Marin Flămânzeanu.
Cei care cred că este numai o glumă pot viziona fotografiile următoare:


Sper ca Sfântul Dumitru să protejeze acești stâlpi. Cei de pe Valea Argeșului dispar unul câte unul cu ajutorul concetățenilor noștri. Paznicul de la Școala de Hipoacuzici promite că va veghea, cel puțin până se întărește cimentul.
Problema iluminatului a fost rezolvată prin bunăvoința administratorilor de la Școala 11 care lasă luminile dinspre alee aprinse în cursul nopții.
Se îndeplinește astfel o dorință pe care locatarii din zonă o nutresc de aproape 40 de ani.
Să dea Domnul să mai avem surprize din acestea!

4 comentarii:

  1. Slava Domnului!

    RăspundețiȘtergere
  2. Vad ca exista bunavointa si implicare din partea vecinilor-administratorul si paznicul. Ar trebui sa se monteze si placute avertizoare pentru amenzi celor care depoziteaza gunoiul.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma intreb de ce au mai facut trotuar daca aleea este pietonala?!

    RăspundețiȘtergere
  4. Proiectul inițial prevedea o parcare pe latura dinspre Școala 11. După strângerea de semnaturi Primăria 6 a fost de acord să închidă aleea pentru traficul auto și să pună stâlpi.

    RăspundețiȘtergere